Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

INCURSIUNE ÎN ȚARA HAȚEGULUI ȘI CROAZIERĂ PE DUNĂRE

Excursie 5 zile/4 nopți


Ploieşti-Sibiu-Deva-Haţeg-Baile Herculane-Orșova-Drobeta Turnu Severin-Craiova-Ploieşti Peste 1200 km și obiective turistice care te vor încânta: Cetatea Făgăraș, Muzeul Aurului din Brad, Cetatea Deva, Castelul Corvinilor, Sarmisegetuza Regia, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Biserica din piatră Densuş, chipul sculptat al lui Decebal, Mănăstirea Mraconia și nu numai!


Ziua I (cca 293 km) Plecare din Ploieşti la ora 06.00, din staţia de autobuz din spatele Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, pe itinerariul Ploieşti-Zărneşti-Făgăraş-Sibiu. Vizităm pe traseu: Manastirea Rupestră de la Şinca Veche, loc sfinţit şi binecuvântat de Dumnezeu, mărturie a rugăciunii săpate în piatră de către călugării în sec. XVIII-lea, Cetatea Făgăraşului construită începând cu anul 1310 pentru apărarea sud-estului Transilvaniei și al cărei interior ne cucerește prin simplitatea şi rafinamentul mobilierului, bogata colecţie de arme, porturile tradiţionale specifice locului, "invenţiile" de tortură cu care erau trataţi oponenţii în Evul Mediu, precum şi mărturiile sistemului Gulagului românesc. Continuăm cu Mănăstirea Sâmbăta de Sus, apoi ne cazăm la hotel, în Sibiu. După cazare, tur pietonal și timp la dispoziție pentru explorarea frumosului oraș.

Ziua II (cca 221 km) După servirea micului dejun, ne îmbarcăm și continuăm excursia cu destinația Deva, orașul gimnastelor noastre de aur. Vom vizita: Muzeul Aurului din Brad care găzduiește cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa, peste 1.300 de exponate, cele mai spectaculoase fiind steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume; I Giardini Di Zoe, frumoasa grădină aristocrată din România; Muzeul Civilizației Dacice și Romane, găzduit de palatul Magna Curia (castelul Bethlen), cea mai veche clădire monument istoric din Deva, cu colecții de arheologie, numismatică, de artă decorativă, etnografie (costume populare, unelte, ceramică de Botiza, icoane pe sticlă), de științe naturale și o bibliotecă de aproximativ 40.000 de volume; Cetatea Deva, construită la mijlocul sec. XIII pe Dealul Cetății, poarta de legătură cu Transilvania, pe valea Mureșului. După cazarea la hotel, tur pietonal pentru explorarea orașului.

Ziua III (cca 300 km) După servirea micului dejun, ne îmbarcăm pentru explorarea și vizitarea obiectivelor turistice din Țara Hațegului, județul Hunedoara: Castelul Corvinilor (Huniazilor/ Hunedoarei), ridicat de Iancu de Hunedoara în sec. XV, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, regăsindu-se în „top 10 destinații de basm din Europa”; Muzeul de Tortură; Mănăstirile din piatră Colţ și Densuș; Ulpia Traiana Sarmisegetuza (Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa), capitala anterioară a regatului dac și apoi capitala provinciei romane Dacia, întemeiată de către împăratul Traian, între anii 108–110. După cazarea la hotel, tur pietonal pentru explorarea Băilor Herculane.

Ziua IV (cca 200 km) După servirea micului dejun, ne îmbarcăm pentru destinația Orșova, unde vom poposi pentru o croazieră pe Delta Dunării (Tabula Traiana, Manastirea Mraconia, Sulptura lui Decebal, Cazanele mari și mici etc.). Vizităm apoi Mănăstirea Sf. Ana, după care pornim către Drobeta Turnu Severin, unde ne vom caza și unde vom face un tur pietonal al orașului: Portul Drobeta Turnu Severin, Cetatea Medievală a Severinului, Muzeul Regiunii Porților de Fier, Castrul Roman Drobeta, Podul lui Traian.

Ziua V (cca 363 km) După servirea micului dejun, ne îmbarcăm pentru întoarcerea acasă la Ploiești, via Craiova, unde vom poposi pentru un tur pietonal în centrul orașului.

Servicii incluse: transport cu autocar modern; ghid însoţitor pe tot parcursul traseului; cazare 4 nopţi la hotel***, cu mic dejun inclus, vizite la obiectivele turistice din program.

Servicii neincluse: taxele de intrare la obiectivele turistice, croaziera pe Dunăre.

Număr minim de turişti: 40.

Preţ: 1150 lei/persoană. Se achită în două tranşe: 30% la înscriere, restul de 70% cu cel puţin 21 zile înaintea datei de plecare.

Copii între 5-11,99 ani, care călătoresc împreună cu părinții, achită 600 lei, iar copiii minori mai mari de 12 ani achită 900 lei.

Excursii opționale: Deva-Sarmisegetuza Regia, 50 lei/persoană; Băile Herculane-Cascada Bigăr, 50 lei/persoană.

Penalizări: 20%, dacă renunţarea se face cu cel puțin 30 de zile înaintea plecării; 60%, dacă renunţarea se face cu cel puțin 21 zile înaintea plecării şi 100% dacă renunţarea se face cu mai puţin de 21 zile înaintea plecării.

Plecări: 20-24.06.2024 (Rusalii); 04-08.09.2024.

Cere o oferta